...Taceri chinuitoare...

Mi-s ochii grei de-atata plans si -n suflet ninge viscolit tristete...privesc absenta pe geam si tac,
mi-ascund durerea in spatele tacerii...
Tacerea si orele mele de singuratate mi-au devenit cele mai bune prietene,doar ele imi asculta durerea
fara a ma judeca, imi sunt mereu aproape...
Doar in singuratate imi dau seama de ce sunt capabila cu adevarat...incerc sa descifrez linistea,
sa strig ,sa plang,incerc sa ma caut in sentimente ce ma inalta si ma coboara,
sa cunosc persoana ce se ascunde in mine,atat de diferita si atat de greu de inteles uneori....
Incerc sa ma regasesc in amintirile placute din trecut,sperand la o farama de lumina,chiar daca
norii plumburii ai destinului ma invaluie si-as vrea sa crezi in mine pana la capatul lumilor...
sa gasesti un sens tacerilor mele chinuitoare,
 gandurilor mele pierdute si lacrimilor mele cand imi canti...
As vrea sa am puterea soarelui de a zambi,curajul de a fugi desculta prin toate iernile sufletului meu ,
as vrea,sa ma privesti cu bunatate atunci cand obosesc sa te mai caut,
sa ma astepti cu rabdare atunci cand ratacesc drumul spre tine,cu ochii mintii si bratele sufletului,
sa ma imbratisezi cu drag cand apar, intr-un tarziu...as vrea din fiecare lacrima a mea  sa-ti construiesc un zambet ,
sa ti-l asez pe chip ,sa nu cunosti durerea...
Si-acum pe-o pagina de viata ma ascund de lumea ce nu stie de ce azi curg lacrimi din gandurile mele,
am sa mai plang putin ...de dor si neputinta si am sa plec mai departe...
Voi face o punte peste lacrimi si-am sa trec, cautand pasii tai pe care ii astept mereu cu dor...