În vremuri îndepărtate, trăia în China un împărat bătrân. El avea o fiică foarte frumoasă, căreia i se dusese vestea peste mări şi ţări. Cel mai mult îi placea să se plimbe prin grădinile împărăteşti şi să se ocupe ea însăşi de multitudinea de flori. Desigur că şi grădinarii curţii împărăteşti aveau grija de grădini, însă ei îi plăcea să le îngrijească cu mâna ei, mai ales trandafirii. Avea un colţ al grădinii în care plantase ea singură mai multe soiuri de trandafiri de toate culorile şi mărimile.
Într-o dimineaţă răcoroasă de mai, în sala tronului, se adunară toţi sfetnicii împăratului ca să discute despre viitorul ţării. Toţi erau foarte îngrijoraţi că împăratul nu are un fiu sau un nepot moştenitor. Aşa că hotărâră cu toţii că fiica împăratului trebuie să se căsătorească degrabă, în cel mult o lună, pentru a avea un fiu moştenitor. Împăratului nu-i plăcu această veste, dar se duse să vorbească cu fiica sa. Prinţesa fu de acord cu o casatorie făcută în grabă, atâta timp cât viitorul ei soţ îi va aduce un trandafir în dar, dar nu unul oarecare, ci un trandafir albastru.
Într-o dimineaţă răcoroasă de mai, în sala tronului, se adunară toţi sfetnicii împăratului ca să discute despre viitorul ţării. Toţi erau foarte îngrijoraţi că împăratul nu are un fiu sau un nepot moştenitor. Aşa că hotărâră cu toţii că fiica împăratului trebuie să se căsătorească degrabă, în cel mult o lună, pentru a avea un fiu moştenitor. Împăratului nu-i plăcu această veste, dar se duse să vorbească cu fiica sa. Prinţesa fu de acord cu o casatorie făcută în grabă, atâta timp cât viitorul ei soţ îi va aduce un trandafir în dar, dar nu unul oarecare, ci un trandafir albastru.
Zis şi făcut. Sfetnicii împăratului au dat sfoară-n ţara şi în câteva zile au început să se perinde pe la curtea împăratului fel de fel de pretendenţi pentru prinţesă, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, de viţă nobilă sau simpli ţărani. Primul dintre ei i-a adus un trandafir minunat, din safire şi smaralde, de un albastru transparent, de-ţi lua ochii. Prinţesa însă îl luă, îl admiră şi î-l înapoie tânărului spunându-i simplu: „Acesta este într-adevar un minunat trandafir albastru, dar nu miroase.”
Următorul i-a adus o sticluţă de cristal, albastră, plină cu parfum de trandafiri. Prinţesa o deschise, o mirosi şi-i spuse şi acestuia: „Într-adevar miroase minunat, ca o grădină plină de trandafiri şi este de un albastru minunat, însa nu are forma trandafirului, iar parfumul se va termina într-o zi şi atunci va fi doar o sticluţă goală.”
Tânărul următor era ceva mai şmecher decât cei dinaintea lui şi-i dărui prinţesei un trandafir albastru din cel mai fin porţelan chinezesc, iar între petale a ascuns o sticluţă cu parfum de trandafiri, astfel că şi mirosea. I-l dădu şi aştepta răspunsul prinţesei, foarte mândru că el a reuşit. Ea îl lua, îl admiră şi pe-acesta şi-i spuse: „Acest trandafir este chiar încântător, culoarea este minunată, iar parfumul este îmbătător, dar acest trandafir nu se cere iubit şi îngrijit.”
Şi tot aşa. Se perindară mulţi pe la curtea împăratului, însă în van. Termenul de o lună se apropia de sfârşit. În ultima seară, prinţesa se plimba prin grădină, printre trandafirii ei. Deodată, la lumina lunii, ea îl observa pe grădinarul cel nou, pe care împăratul îl aduse ca s-o ajute pe prinţesă la mica ei grădină de trandafiri. Tinerii se priviră şi se îndragostesc pe loc unul de altul. Îşi petrecură toata noaptea împreună, sub clar de lună, printre trandafiri. Prinţesa îi spuse toată povestea cu căsătoria în grabă şi cu trandafirul albastru. Tânărul îi promise că a doua zi va veni la curte cu cel mai frumos trandafir albastru şi-i va cere mâna în faţa împăratului.
A doua zi cerul era senin, de-un albastru profund iar cireşii erau în floare. Toţi de la curtea împăratului se adunară însă în sala tronului ca să vada cu cine se va căsători prinţesa. Uşile grele se dădura la o parte şi intră tânărul grădinar. Când ajunse lângă prinţesă, îngenunche în faţa ei şi scoase de sub pelerină un minunat trandafir…..alb! În sala tronului se auzi un murmur de mirare. Atunci prinţesa lua trandafirul şi exclamă: „Ce frumos! Şi ce parfum încântator! Iar nuanţa aceasta de albastru e cea mai frumoasă pe care am vazut-o vreodată!”
Aşa este, dragii mei, pentru a întâlni adevărata iubire, plinatatea fericirii, trebuie să ne dorim o poveste de iubire cu viaţa. Trebuie să alegem bucuria, spontaneitatea, entuziasmul. Trebuie să alegem iubirea, să o inventăm, să o creăm, să fim răspunzători pentru ea. Nimeni nu ştie mai bine decât noi ce ne încântă. Nimeni altcineva nu este în măsură să ne aleagă destinul, pentru că, trebuie să o spunem, în cea mai mare parte noi suntem cei care ni-l alegem.
Ne putem asculta raţiunea, instinctele – dar până la urmă, nu ele sunt cele care acceptă alegerea şi pot asuma deciziile noastre.
Ne putem asculta raţiunea, instinctele – dar până la urmă, nu ele sunt cele care acceptă alegerea şi pot asuma deciziile noastre.
Sursa-Internet(Arta iubirii)
