vin una cate una ..dau navala peste chipul meu trist
si obosit...
Mi-e dor de tine ...uneori ...mult prea dor ...
n-am crezut ca iti pot simti lipsa atat de mult ...fiecare lacrima este o amintire ,
dorul din suflet il port in palmele cu care in vise iti alint tamplele ,il port pe buzele care
in tacerea noptii iti rostesc numele soptit,
il port in fiecare cuvant ce il astern aici in noptile albe cand somnul nu mai vine...
Am stiut mereu ca va veni o zi cand ma vei arunca departe de gandurile tale...
ziua in care ti-am redat libertatea inimii in schimbul nefericirii mele,
ti-am spus asta ,undeva in visele noastre pierdute...
Sper ca esti iubit ca si cum ai fi singurul barbat de pe pamant...
sper ca ai tot ceea ce eu nu ti-am putut oferi ...FERICIREA!
Pentru ca fericirea ta ...va fi fericirea mea!
Daruiti-va iubirea prin simpul mod neconditionat – acela de a spune: Te Iubesc!...
fara a astepta un raspuns....
...fiecare suflet are poezia lui..cand nu se mai incape pe sine de lacrimi si mirari... scrie, picteaza, canta..... "mon amour"...suntem oameni maturi si iubim adeseori cu un suflet de copil , dar , ramanem vesnic prinsi in paienjenisul viselor colorate....
Mihai Eminescu - Lasă-ţi lumea...
RăspundețiȘtergereLasă-ţi lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,
De ţi-ai da viaţa toată,
Nime-n lume nu ne ştie.
Vin' cu mine, rătăceşte
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezeşte
Glasul vechilor păduri.
Printre crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Şi afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.
Părul tău ţi se desprinde
Şi frumos ţi se mai şede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.
Tânguiosul bucium sună,
L-ascultăm cu-atâta drag,
Pe când iese dulcea lună
Dintr-o rarişte de fag.
Îi răspunde codrul verde
Fermecat şi dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.
Te desfaci c-o dulce silă,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Ochii tăi sunt plini de milă,
Chip de înger drăgălaş.
Iată lacul. Luna plină,
Poleindu-l, îl străbate;
El, aprins de-a ei lumină,
Simte-a lui singurătate.
Tremurând cu unde-n spume,
Între trestie le farmă
Şi visând o-ntreagă lume
Tot nu poate să adoarmă.
De-al tău chip el se pătrunde,
Ca oglinda îl alege -
Ce priveşti zâmbind în unde?
Eşti frumoasă, se-nţelege.
Înălţimile albastre
Pleacă zarea lor pe dealuri,
Arătând privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.
E-un miros de tei în crânguri,
Dulce-i umbra de răchiţi
Şi suntem atât de singuri
Şi atât de fericiţi!
Numai luna printre ceaţă
Varsă apelor văpaie,
Şi te află strânsă-n braţe,
Dulce dragoste bălaie.
Eminescu ...poetul sufletelor!Multumesc!:)
Ștergere