sâmbătă, 3 martie 2012

...Ganduri in noapte ...

Am vrut sa scriu ,simt nevoia sa scriu dar ...nu pot de lacrimi ...nu vad sa scriu ,
vin una cate una ..dau navala peste chipul meu trist
 si obosit...
Mi-e dor de tine ...uneori ...mult prea dor ...
n-am crezut ca iti pot simti lipsa atat de mult ...fiecare lacrima este o amintire ,
dorul din suflet il port in palmele cu care in vise iti alint tamplele ,il port pe buzele  care 
in tacerea noptii iti rostesc numele soptit,
il port in fiecare cuvant ce  il astern aici in noptile albe cand somnul nu mai vine...
Am stiut mereu ca va veni o zi cand ma vei arunca departe de gandurile tale...
ziua in care ti-am redat libertatea inimii in schimbul nefericirii mele,
ti-am spus asta ,undeva in visele noastre pierdute...
Sper ca esti iubit ca si cum ai fi singurul barbat de pe pamant...
sper ca ai tot ceea ce eu nu ti-am putut oferi ...FERICIREA!
Pentru ca fericirea ta ...va fi fericirea mea!


Daruiti-va iubirea prin simpul mod neconditionat – acela de a spune: Te Iubesc!...
 fara a astepta un raspuns....

...fiecare suflet are poezia lui..cand nu se mai incape pe sine de lacrimi si mirari... scrie, picteaza, canta..... "mon amour"...suntem oameni maturi si iubim adeseori cu un suflet de copil , dar , ramanem vesnic prinsi in paienjenisul viselor colorate....

2 comentarii:

  1. Mihai Eminescu - Lasă-ţi lumea...

    Lasă-ţi lumea ta uitată,
    Mi te dă cu totul mie,
    De ţi-ai da viaţa toată,
    Nime-n lume nu ne ştie.

    Vin' cu mine, rătăceşte
    Pe cărări cu cotituri,
    Unde noaptea se trezeşte
    Glasul vechilor păduri.

    Printre crengi scânteie stele,
    Farmec dând cărării strâmte,
    Şi afară doar de ele
    Nime-n lume nu ne simte.

    Părul tău ţi se desprinde
    Şi frumos ţi se mai şede,
    Nu zi ba de te-oi cuprinde,
    Nime-n lume nu ne vede.

    Tânguiosul bucium sună,
    L-ascultăm cu-atâta drag,
    Pe când iese dulcea lună
    Dintr-o rarişte de fag.

    Îi răspunde codrul verde
    Fermecat şi dureros,
    Iară sufletu-mi se pierde
    După chipul tău frumos.

    Te desfaci c-o dulce silă,
    Mai nu vrei şi mai te laşi,
    Ochii tăi sunt plini de milă,
    Chip de înger drăgălaş.

    Iată lacul. Luna plină,
    Poleindu-l, îl străbate;
    El, aprins de-a ei lumină,
    Simte-a lui singurătate.

    Tremurând cu unde-n spume,
    Între trestie le farmă
    Şi visând o-ntreagă lume
    Tot nu poate să adoarmă.

    De-al tău chip el se pătrunde,
    Ca oglinda îl alege -
    Ce priveşti zâmbind în unde?
    Eşti frumoasă, se-nţelege.

    Înălţimile albastre
    Pleacă zarea lor pe dealuri,
    Arătând privirii noastre
    Stele-n ceruri, stele-n valuri.

    E-un miros de tei în crânguri,
    Dulce-i umbra de răchiţi
    Şi suntem atât de singuri
    Şi atât de fericiţi!

    Numai luna printre ceaţă
    Varsă apelor văpaie,
    Şi te află strânsă-n braţe,
    Dulce dragoste bălaie.

    RăspundețiȘtergere