...Sufletul meu vrea sa stie....

Ma intreb uneori:
"cine este fiinta aceea trista care locuieste cateodata in sufletul nostru?...
ce taina se ascunde de cealalta parte a oglinzii atunci cand ne privim si cate taine se pot ascunde
in oglinzile sufletului nostru?"...Multe intrebari si doar un pumn de cuvinte...
Cuvinte scrise in graba in noptile cand somnul nu mai vine ...azi ,m-am simtit ,nu stiu cum sa spun ca m-am simtit ...
 ,nu stiu daca am fost  plictisita sau trista...poate cate putin din ambele ...
Deseori mi se spune ca neincrederea si nesiguranta sunt defectele mele cele mai mari ,ca sunt vesnic nemultumita ,
ca prea intorc totul pe mii de parti ,fiecare cuvant ,fiecare gest ,ca intrebarea care ma defineste este "asa sa fie oare?"
...
De fiecare data mi-am pus la bataie tot sufletul  si tot de fiecare data l-am pierdut putin cate putin ,poate ca (sau mai mult ca sigur)
 de aici toata nesiguranta si neincrederea mea ,toate s-au nascut din dorinta sufletului de a stii ,de a simti ,de a simti ceea ce este adevarat
cu adevarat  pentru ca ...un cuvant poate rani uneori cat o mie de palme ,si ma dor mai mult cuvintele frumoase decat cele urate pentru ca
poti gasi o scuza celui care zice:am fost nervos,suparat,beat,dezinformat si din cauza asta am spus vorbe care te-au durut...
Cuvintele spuse la nervi sunt mai putin ipocrite si vatamatoare decat vorbele frumoase spuse fara acoperire in sentimente...
Se spune ca lacrimile sunt cuvintele nerostite ale sufletului ,am sa las "cuvintele" din coltul ochilor sa curga in voie  ,noaptea este un sfetnic bun si tocmai imi sopteste ca viata merge inainte ,cu sau fara intrebarile si nesiguranta mea ....
Sunt de acord cu noaptea ,fara sa o mai intreb nimic ,ii raspund:"asa este"....