...Cu sufletul de mana....

Mi-am luat sufletul de mana si-am plecat departe ,intr-o calatorie nesfarsita,cautam drumul care are inima
departe de oamenii ce stiu sa mimeze iubirea......n-am sa mai las raul sa ma atinga ...
n-am sa-l mai pun in palma  oricui ...am sa fac punte peste lacrimi si-am sa trec  ,am   sa rog soarele sa-mi dea
din puterea lui de a zambi ...voi lasa in urma orice orice vorba care doare,
 orice speranta inselata, orice vis frumos care a indraznit sa se stinga inainte de vreme,
 fiecare clipa de destin care m-a  invins,orice urma de dor care s-a transformat in gol si tacere...
Intr-o zi voi invata sa pierd oameni ,sa uit oameni,
voi invata sa nu imi mai spanzur visele cu lanturi de iluzii ,
sa nu mai fac risipa de lacrimi pentru orice vorba aruncata la intamplare ,
O sa fie liniste... O sa se lumineze cerul... O sa capete culorile curcubeului... amintirile nu o sa mai falfaie a tristete, a regrete,
Dupa ploaia de lacrimi se anunta vreme buna...sufletul meu va fi liber sa zboare ,
sa simta lumina si mangaiere...se va odihni  in tinutul de pace a-l iubirii...
  si atunci ,eu ,o sa beau o cupa de curcubeu...curcubeul ce-mi va lumina sufletul cu iubirea adevarata......
Parca e intotdeauna mai liniste dupa potopul de lacrimi!