...Clipe de neputinta...

Azi...ma simt lipsita de entuziasm si de orice fel de putere asupra destinului...am obosit,
dupa perioada de  sentimente amestecate, in doze mari si necontrolate...
Sunt speriata , sfasiata de dor si de vise,am cazut undeva jos  si caut cu disperare putere sa
ma pot ridica...Ce s-a intamplat cu mine?
 Simt ca m-am ratacit si nimeni nu poate sa ma ajute sa ma regasesc.
Zilele trec intr-un ritm dureros de lent iar buzele mele nu mai pot decat sa schiteze
 zambete banale. Imi e foarte greu sa ma prefac ca totul este bine,
 cand de fapt ma afund in tristete. Zi de zi ma ascund de mine,
incercand sa par puternica in fata tuturor, dar doare din ce in ce mai tare,
iar totul pare atat de greu pentru mine.
Imi simt ochii cenusii umbriti de lacrimi ce curg neincetat ...am inghesuit prea multe vise
si sperante intr-un loc prea neincapator pentru ele … le-am amestecat cu realitatea
 si-am obtinut un amalgam din care nu mai pot distinge nimic...
Dar trebuie sa ma ridic ,nu pot ramane aici ,nu-mi  suport propria slabiciune de a plange
 ca un copil fara sprijin, slabiciunea de a ma topi sub imperiul unor cuvinte,
unor sentimente, unor vise neterminate,
 frustrarea pentru neputiinta de a putea oferi ceea ce ar trebui o femeie sa ofere
 pentru a fi iubita, pentru a se simti singura iubire a celui pentru care simte ca traieste...
 Nu-mi place sa fiu doar acea femeie sensibila,
demna de compatimire si de aceea maine trebuie sa zambesc din nou cu-adevarat...