"Barbatilor nu le place sa le spui in fata ce crezi despre ei. Au nevoie sa fie laudati, chiar cand nu merita,
si sa li se dea impresia ca omenirea depinde de ei, chiar cand sunt niste ratati.
E mult mai usor sa admiti adevarul decat sa minti. Pentru ca numai minciuna trebuie nascocita.
Adevarul nu cere decat sa-l recunosti, pe cand, ca sa minti, trebuie sa-ti bati capul,
sa ai imaginatie si memorie buna, ca sa nu te incurci.
Daca nu suntem curve, barbatii ne cred niste gaste visatoare care abia asteapta sa fie mintite. Si, uneori,
chiar asa ne comportam, din pacate.
N-am putut iubi niciodata un barbat pe care-l simteam inferior mie. Am simtit nevoia sa admir pentru a ma darui.
Barbatii nu pricep decat foarte rar ca femeia este o fiinta curioasa. Nu-i place sa fie sclava decat daca isi
leaga singura lanturile. Daca altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revolta, sufera sau se ofileste.
Nu se poate simti fericita in robie decat daca a vrut.
Unii ma invidiaza pentru tineretea mea. Acestora imi vine sa le strig: „Pentru Dumnezeu, sunt mai batrana decat voi.
o ruina stralucitoare. Pot sa stralucesc fizic, si o fac, recunosc, din orgoliu, dar pe dinauntru sunt o ruina“.
Si n-as exagera, va asigur. Ma imbrac cu grija, tin sa fiu eleganta, fiindca o femeie nefericita nu-si poate
ingadui sa umble oricum.
Traim intr-o lume in care viata fiecaruia depinde de altii. Nu e de ajuns sa visezi. Mai trebuie sa nu vina
cineva care sa te azvarle intr-o cocina. In zadar am vrut eu sa fiu buna si generoasa.
M-am ferit sa fac vreun rau cuiva. Si la ce mi-a folosit? Idealismul nu valoreaza doi bani,
daca n-ai si putin noroc. Or, eu n-am avut. Si nimeni n-a banuit ca, sub masca mandriei mele,
o proasta astepta sa fie trasa pe sfoara.
Toate adulterurile au in spatele lor o mare plictiseala.
El, Don Juan, isi face loc in golul creat de ceea ce nu le oferiti voi, barbatii, femeilor.
Barbatii isi imagineaza ca femeile exista pentru a fi ei fericiti.
Orice femeie vrea sa fie iubita pentru ea insasi, nu fiindca exista „iubire“ pe lume.
Barbatii care mint jurand pe vesnicie. Ei jura pe ceea ce n-au! Vesnicia nu e a nimanui.
Sistemul ipocrit pe care se bazeaza barbatii, potrivit caruia femeile trebuie sa fie multumite
cu viata searbada oferita de ei.
Dupa o anumita varsta, barbatii nu au decat foarte rar simtul ridicolului. Vor sa se afiseze,
neaparat, cu fete tinere. Nu-si dau seama ca sunt caraghiosi si ca lumea sa uita cu mila la ei.
Cum de sunt atat de prosti, incat sa-si inchipuie ca o femeie tanara, care le-ar putea fi chiar nepoata, cade lata,
de amor, atunci cand da cu ochii de ei? Explicatia o cunoasteti. Banii si celebritatea atrag, cum atrage fluturii
o lampa aprinsa.
Una ca mine ramane visatoare si dupa ce a trecut prin infern, asa dupa cum un idiot ramane idiot si dupa ce a
trecut prin rai. Ultimul barbat pe care am facut greseala sa-l cred (fiindca noi, femeile, nu ne invatam niciodata
minte, ii luam in serios pe barbatii care fac pe sentimentalii si suntem surprinse cand, dupa ce-si ating scopul,
ne intorc spatele) mi-a zis cu raceala intr-o zi: „Ce-ar fi sa ne intelegem?“ „Cum adica?“, am intrebat eu cu un
inceput de speranta. „Sa facem un targ“, mi-a zis. Tot nu intelegeam. „Ce fel de targ?“ El ranjea. „Tu ma scutesti
de scene, iar eu iti las lantul de aur pe care ti l-am daruit“. Mi s-a urcat sangele la cap. M-am intors spre
caseta de bijuterii, am rupt lantul si l-am azvarlit: „Ia-l si pleaca, sa nu te mai vad“. Dar, dupa ce a inchis usa, m-am pornit sa plang ca o proasta.
Tacerea urla, parca, in jurul meu. Cateva saptamani am stat nemiscata langa telefon. Speram ca ma va suna.
Eram gata sa-i iert orice si sa nu-i mai reprosez nimic.
Don Juan nu lasa amintiri urate in urma lui, cand isi ia talpasita,
deoarece femeia cu care a petrecut o noapte de dragoste n-a apucat sa se deprinda cu el. Nu s-au creat obisnuinte.
Nu ajungi sa te certi cu el, sa te impaci, sa-i afli metehnele, sa-i ghicesti reactiile, sa banuiesti cand te
minte si sa te induiosezi cand iti cere iertare. In clipa in care pleaca, Don Juan e un necunoscut care ti-a
oferit cateva clipe de extaz. Pe cand un barbat de care te-ai legat prin nenumarate nimicuri te raneste in momentul cand pleaca.
Si, uneori, rana nu se mai vindeca.
Barbatilor nu le place decat sa le canti in struna si sa te transformi in obiect. Daca n-o faci,
se plictisesc si te tradeaza. Cauta pe alta care intelege mai repede ce vor ei. Barbatii vor cariera,
vor glorie, vor bani, nu dragoste. Amintiti-va ca Penelopa a stat zece ani sa-l astepte pe Ulise.
Si n-a gasit ceva mai bun sa destrame noaptea decat panza pe care o tesea ziua. In vremea asta,
Ulise se distra cu nimfa Calypso.
Nu eram potrivita nici pentru o manastire, nici pentru un bordel.
Simteam pentru el un fel de dragoste amestecata cu mila. Aveam, parca, o misiune in armata salvarii.
As dori sa traiesc iubirea, nu sa emit teorii despre ea.
Amintirile iti pot otravi viata."
si sa li se dea impresia ca omenirea depinde de ei, chiar cand sunt niste ratati.
E mult mai usor sa admiti adevarul decat sa minti. Pentru ca numai minciuna trebuie nascocita.
Adevarul nu cere decat sa-l recunosti, pe cand, ca sa minti, trebuie sa-ti bati capul,
sa ai imaginatie si memorie buna, ca sa nu te incurci.
Daca nu suntem curve, barbatii ne cred niste gaste visatoare care abia asteapta sa fie mintite. Si, uneori,
chiar asa ne comportam, din pacate.
N-am putut iubi niciodata un barbat pe care-l simteam inferior mie. Am simtit nevoia sa admir pentru a ma darui.
Barbatii nu pricep decat foarte rar ca femeia este o fiinta curioasa. Nu-i place sa fie sclava decat daca isi
leaga singura lanturile. Daca altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revolta, sufera sau se ofileste.
Nu se poate simti fericita in robie decat daca a vrut.
Unii ma invidiaza pentru tineretea mea. Acestora imi vine sa le strig: „Pentru Dumnezeu, sunt mai batrana decat voi.
o ruina stralucitoare. Pot sa stralucesc fizic, si o fac, recunosc, din orgoliu, dar pe dinauntru sunt o ruina“.
Si n-as exagera, va asigur. Ma imbrac cu grija, tin sa fiu eleganta, fiindca o femeie nefericita nu-si poate
ingadui sa umble oricum.
Traim intr-o lume in care viata fiecaruia depinde de altii. Nu e de ajuns sa visezi. Mai trebuie sa nu vina
cineva care sa te azvarle intr-o cocina. In zadar am vrut eu sa fiu buna si generoasa.
M-am ferit sa fac vreun rau cuiva. Si la ce mi-a folosit? Idealismul nu valoreaza doi bani,
daca n-ai si putin noroc. Or, eu n-am avut. Si nimeni n-a banuit ca, sub masca mandriei mele,
o proasta astepta sa fie trasa pe sfoara.
Toate adulterurile au in spatele lor o mare plictiseala.
El, Don Juan, isi face loc in golul creat de ceea ce nu le oferiti voi, barbatii, femeilor.
Barbatii isi imagineaza ca femeile exista pentru a fi ei fericiti.
Orice femeie vrea sa fie iubita pentru ea insasi, nu fiindca exista „iubire“ pe lume.
Barbatii care mint jurand pe vesnicie. Ei jura pe ceea ce n-au! Vesnicia nu e a nimanui.
Sistemul ipocrit pe care se bazeaza barbatii, potrivit caruia femeile trebuie sa fie multumite
cu viata searbada oferita de ei.
Dupa o anumita varsta, barbatii nu au decat foarte rar simtul ridicolului. Vor sa se afiseze,
neaparat, cu fete tinere. Nu-si dau seama ca sunt caraghiosi si ca lumea sa uita cu mila la ei.
Cum de sunt atat de prosti, incat sa-si inchipuie ca o femeie tanara, care le-ar putea fi chiar nepoata, cade lata,
de amor, atunci cand da cu ochii de ei? Explicatia o cunoasteti. Banii si celebritatea atrag, cum atrage fluturii
o lampa aprinsa.
Una ca mine ramane visatoare si dupa ce a trecut prin infern, asa dupa cum un idiot ramane idiot si dupa ce a
trecut prin rai. Ultimul barbat pe care am facut greseala sa-l cred (fiindca noi, femeile, nu ne invatam niciodata
minte, ii luam in serios pe barbatii care fac pe sentimentalii si suntem surprinse cand, dupa ce-si ating scopul,
ne intorc spatele) mi-a zis cu raceala intr-o zi: „Ce-ar fi sa ne intelegem?“ „Cum adica?“, am intrebat eu cu un
inceput de speranta. „Sa facem un targ“, mi-a zis. Tot nu intelegeam. „Ce fel de targ?“ El ranjea. „Tu ma scutesti
de scene, iar eu iti las lantul de aur pe care ti l-am daruit“. Mi s-a urcat sangele la cap. M-am intors spre
caseta de bijuterii, am rupt lantul si l-am azvarlit: „Ia-l si pleaca, sa nu te mai vad“. Dar, dupa ce a inchis usa, m-am pornit sa plang ca o proasta.
Tacerea urla, parca, in jurul meu. Cateva saptamani am stat nemiscata langa telefon. Speram ca ma va suna.
Eram gata sa-i iert orice si sa nu-i mai reprosez nimic.
Don Juan nu lasa amintiri urate in urma lui, cand isi ia talpasita,
deoarece femeia cu care a petrecut o noapte de dragoste n-a apucat sa se deprinda cu el. Nu s-au creat obisnuinte.
Nu ajungi sa te certi cu el, sa te impaci, sa-i afli metehnele, sa-i ghicesti reactiile, sa banuiesti cand te
minte si sa te induiosezi cand iti cere iertare. In clipa in care pleaca, Don Juan e un necunoscut care ti-a
oferit cateva clipe de extaz. Pe cand un barbat de care te-ai legat prin nenumarate nimicuri te raneste in momentul cand pleaca.
Si, uneori, rana nu se mai vindeca.
Barbatilor nu le place decat sa le canti in struna si sa te transformi in obiect. Daca n-o faci,
se plictisesc si te tradeaza. Cauta pe alta care intelege mai repede ce vor ei. Barbatii vor cariera,
vor glorie, vor bani, nu dragoste. Amintiti-va ca Penelopa a stat zece ani sa-l astepte pe Ulise.
Si n-a gasit ceva mai bun sa destrame noaptea decat panza pe care o tesea ziua. In vremea asta,
Ulise se distra cu nimfa Calypso.
Nu eram potrivita nici pentru o manastire, nici pentru un bordel.
Simteam pentru el un fel de dragoste amestecata cu mila. Aveam, parca, o misiune in armata salvarii.
As dori sa traiesc iubirea, nu sa emit teorii despre ea.
Amintirile iti pot otravi viata."
